CM de fotbal: Elveţia – Honduras 0-0, în grupa H

Data: 25 Iunie 2010

Elveţia şi Honduras au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, la Mangaung/Bloemfontein, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, şi ambele echipe au fost eliminate. Un rezultat echitabil, între două echipe neputincioase, care au jucat cu multă inimă, dar care au arătat prea puţin fotbal.

Elveţia, care a produs surpriza prin victoria asupra campioanei europene Spania (1-0), în meciul său de debut, a dezamăgit apoi şi s-a clasat pe locul trei în grupă. Honduras, care a fost învinsă de România cu 3-0 într-un meci amical jucat pe 5 iunie, a luat un punct la a doua sa participare la Cupa Mondială.