CM de fotbal: Noua Zeelandă – Slovacia 1-1, în grupa F
Noua Zeelandă şi Slovacia au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), astăzi, la Rustenburg, în cadrul Grupei F de la Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud.
Slovacia a fost la doar câteva secunde de o victorie la debutul său la Cupa Mondială, dar fundaşul neozeelandez Winston Reid a egalat în prelungiri (90+3), după ce europenii deschiseseră scorul prin golul marcat de Robert Vittek (50). Ambele echipe sunt la primul punct câştigat la Cupa Mondială. În acest meci, portarul Dusan Kuciak (FC Vaslui) şi Jan Kozak (FC Timişoara) au fost doar rezerve. În primul meci al grupei, Italia, campioana mondială, şi Paraguay au terminat nedecis, 1-1. Pe 20 iunie, Slovacia va întâlni Paraguayul, iar Noua Zeelandă va înfrunta Italia. Clasament grupa F: 1-4. Italia, Paraguay, Slovacia, Noua Zeelandă: 1 punct (golaveraj 1-1).