Cod galben de ploi şi furtuni
Meteorologii au emis, sâmbătă după-amiază, o avertizare cod galben de ploi, vijelii şi furtuni valabilă de sâmbătă seară până duminică seară în judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, precum şi celor din Bucureşti.
Potrivit ANM, în intervalul 19 iunie, ora 21.00 - 20 iunie, ora 21.00, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în cea mai mare parte a ţării, fiind caracterizată de ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot avea şi aspect de vijelie, şi, izolat căderi de grindină.