Cod galben de ploi, vânt şi grindină până luni dimineaţă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare cod galben de ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină, valabilă pentru intervalul 8 august, ora 15,00, - 9 august, ora 3,00.
Potrivit ANM, în acest interval, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali (inclusiv Carpaţii de Curbură), instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi şi în regiunile sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, precizează ANM. Conform sursei citate, duminică, în Dobrogea, local în Muntenia şi în Moldova, vremea va fi caniculară după-amiază, când indicele de confort termic ITU va depăşi pragul critic de 80. În aceste regiuni temperaturile maxime vor atinge pe spaţii restrânse 35 de grade.