Cod portocaliu de ninsori şi viscol până mâine

Data: 07 Feb 2012

Capitala şi 19 judeţe din sudul şi sud-estul ţării sunt sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol până mâine dimineaţă. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până miercuri, la ora 10:00, "va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, viteza vântului va depăşi la rafală 70-80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m". Circulaţia era ieri întreruptă pe 48 de drumuri naţionale, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru. Potrivit reprezentantului MAI, începând de duminică, de la ora 18:00, s-a închis reţeaua de drumuri naţionale din judeţele: Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău, Tulcea şi Călăraşi, iar ieri erau în vigoare restricţii pentru traficul greu, de peste 3,5 tone, pe A2, DN 2, DN 2 C, DN 2 A, DN 3, precum şi restricţii pentru traficul greu de peste 7,5 tone pe trei drumuri naţionale - DN 1 A, DN 2 şi DN 10. De asemenea, potrivit situaţiei anunţate ieri de reprezentanţii MAI, 85 de trenuri au fost anulate. Linia de cale ferată între Urziceni şi Slobozia era ieri închisă şi se circula cu restricţii pe ruta Lehliu - Constanţa, unde transportul se face cu locomotive Diesel, precum şi pe sectorul Buzău - Tecuci - Iaşi şi Ţăndărei - Feteşti. Totodată, traficul fluvial-maritim se desfăşura în condiţii dificile la Tulcea, Galaţi şi Brăila, iar aeroporturile, cu excepţia celui de la Iaşi, nu întâmpinau probleme deosebite.