Colinde de suflet la Biserica „Sfântul Ilie”-Rahova

Un articol de: Mădălin Constantin Laboş - 22 Decembrie 2016

Marți, 20 decembrie, a avut loc la Biserica „Sfântul Ilie”-Rahova un concert de colinde susţinut de corul „Voces Bizantinae”, format din artişti profesionişti ai Filarmonicii „George Enescu”. Dirijați de prof. Florian Costea, aceștia au încântat auzul celor prezenţi prin frumoasele colinde şi cântări pe care le-au interpretat.

Concertul este o tradiţie a Bisericii „Sfântul Ilie”-Rahova care s-a înfiripat din anul 1995. „Se apropie Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi, după cum ştim, marele eveniment a împărţit istoria în două, până la Hristos şi după Hristos. Ar trebui să ne aducem aminte mai des că suntem creştini şi să ne manifestăm prin gând, prin vorbă şi prin fapt. Concertul din această seară a fost o formă de mărturisire a credinţei noastre în Hristos“, a declarat părintele consilier patriarhal Mihai Hau, parohul bisericii. Momentul a însemnat o formă de recunoştinţă pe care slujitorii bisericii o adresează credincioşilor care zi de zi păşesc cu drag pragul acestui locaş. „Este un mod prin care încercăm să le mulţumim celor care ne-au fost alături, pentru tot sprijinul, ajutorul şi pentru binecuvântarea de a fi împreună. În acelaşi timp am dorit ca pentru o oră să ne desprindem de cele materiale ale acestei lumi“, a mai spus pă­rintele Mihai Hau.

Dirijorul corului, Florian Costea, a mărturisit că „a fost o seară frumoasă, de suflet, în care am venit nu de dragul de a fi văzuţi în spaţiul public, ci pentru a răspunde invitaţiei părintelui Mihai Hau şi pentru a ne afla în mijlocul comunităţii în care am crescut“. În cadrul programului, George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, a recitat o poezie pentru cei prezenţi. „Pentru mine a fost o seară mirifică, aş putea spune, cu direcţie către Dumnezeu. O scenă specială cu un public special, care a venit cu evlavie fiind o întâlnire de suflet. Din această seară voi fi prietenul acestei biserici şi acestor eno­riaşi“, a spus George Mihăiţă.