Colinde şi „Oratoriul bizantin de Crăciun” la Filarmonica de Stat Moldova
Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat Moldova va susţine sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19:00, un concert de colinde în minunatul decor festiv de la Complexul Palas din Iaşi. „Sfârşitul de an este marcat de momentul retrăirii intense şi autentice a sărbătorii Nașterii Domnului, așa cum ne-o amintim cu toții din vremea copilăriei noastre. Vom fi copleşiţi din nou de bucurie, speranţă şi recunoştinţă prin intermediul celor mai frumoase și mai cunoscute colinde scrise de clasicii muzicii corale românești: Dumitru G. Kiriac, Nicolae Lungu, Tiberiu Brediceanu, D. Chirescu, D. Voiculescu. Totodată, vom păşi în atmosfera caldă şi plină de mister a sărbătorilor de iarnă graţie cântecelor de Crăciun din repertoriul internațional”, ne-a transmis Consuela Radu-Ţaga, dirijorul permanent al corului, care semnează şi conducerea muzicală a acestui concert. Artiştii lirici vor fi acompaniaţi la pian de Adina Alupei, maestru corepetitor al Operei Naţionale Române Iaşi.
De asemenea, în 15 decembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Iași, Corul Academic „Gavriil Musicescu” va însoţi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Moldova în universul sonor bizantin al „Oratoriului bizantin de Crăciun (Naşterea Domnului)” de Paul Constantinescu, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Adrian Morar. Solişti vor fi tenorul Paul Celmare - Evanghelistul, soprana Cristina Grigoraş - Îngerul Gavriil, mezzosoprana Lăcrămioara Crihana - Maria şi basul Ivan Dikusar - Irod. În cei 70 de ani de activitate, Corul Academic „Gavriil Musicescu” a promovat genul vocal-simfonic ca partener al orchestrei simfonice, dar și genul coral „a cappella”, continuând tradiția culturii corale fondată de patronul corului, dirijorul și compozitorul Gavriil Musicescu, de la moartea căruia se împlinesc 120 de ani.