Colocviul de artă brâncovenească de la Buzău, la final
La Centrul eparhial din Buzău s-a încheiat ieri colocviul „Arta brâncovenească - moştenire bizantină şi ethos românesc în tradiţia ortodoxă“, care a început luni, 11 august. Invitaţii de la colocviu şi de la atelierele de iconografie şi meşteşuguri au participat la slujba Paraclisului Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care a fost săvârşită la Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului“. Cântările slujbei au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin“. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a rostit un cuvânt de încheiere şi a acordat invitaţilor diplome de excelenţă şi de participare, precum şi alte daruri. „A fost o experinţă plăcută. Cei care aţi fost invitaţi şi aţi prezentat diferite aspecte ale temei colocviului aţi fost urmăriţi cu interes de către preoţi, studenţi şi elevi ai liceelor de artă din Buzău şi Vrancea. Îmi exprim speranţa că atât elevii care au avut şansa să se familiarizeze cu arta creştină, cât mai ales preoţii să fi învăţat suficient din acest colocviu şi din prezentările profesorilor şi iconarilor. De aceea, am considerat că acest colocviu este important prin lucrările susţinute în aceste zile, prin impactul pe care l-a avut asupra conştiinţei celor interesaţi şi apoi prin ecoul pe care îl va avea pentru că ceea ce aţi prezentat va urma să fie revizut şi inclus într-o broşură pe care o punem la dispoziţia preoţilor şi credincioşilor“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian. (M. Nedelcu)