Combaterea sărăciei, introdusă în strategia de securitate
Sărăcia paralizează comunităţi întregi şi generează inclusiv corupţie, astfel că politica de combatere a sărăciei trebuie să fie parte a strategiei de securitate a României, numărul celor aflaţi în pragul sărăciei relative ridicându-se la 4,7 milioane persoane, afirmă ministrul muncii, Rovana Plumb, potrivit Mediafax.
„Nu putem avea o dezvoltare durabilă atât timp cât o parte a societăţii este blocată în sărăcie sau subdezvoltare. Întotdeauna, sărăcia pavează drumul către un discurs extremist, care poate avea consecinţe total nefaste şi grave, astfel că trebuie abordată cu mare atenţie şi găsite soluţii“, a mai spus ministrul, la o dezbatere pe tema Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale 2014-2020.
În opinia ministrului, sărăcia nu poate fi combătută doar prin măsuri punctuale, ci este nevoie de politici publice şi o nouă viziune care să includă şi venitul minim de inserţie, pentru a-i determina pe cei care au nevoie de ajutorul statului să se reîncadreze pe piaţa muncii.
Acest venit minim de inserţie va fi ţintit către 22% din totalul celor 4,7 milioane persoane care în prezent trăiesc la pragul sărăciei relative.
În 2012, numărul celor aflaţi în categoria sărăciei relative era de 4,87 milioane persoane. (Cristina Zamfirescu)