Comemorarea arhimandritului Ioan Iovan la Mănăstirea Recea
Un sobor de arhierei format din Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, şi Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, s-a aflat sâmbătă, 16 mai, în mijlocul pelerinilor, la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ de la Recea, judeţul Mureş.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de cei trei ierarhi în biserica mănăstirii, apoi a fost oficiată slujba Parastasului, la şapte ani de la trecerea la cele veşnice a arhimandritului Ioan Iovan de la Recea. Întregul sobor de arhierei, preoţi şi diaconi s-a deplasat, apoi, în procesiune, la mormântul arhimandritului Ioan Iovan, duhovnic şi ctitor al acestei mănăstiri. Mănăstirea Recea s-a umplut de pelerini veniţi din toate colţurile Transilvaniei şi din întreaga ţară, spre a cinsti memoria celui care a fost un „credincios slujitor al lui Hristos“ (Col. 1, 7) şi o flacără de trăire vie a credinţei şi mărturisirii ortodoxe, un adevărat „cruciat al terorii bolşevice“ şi un martir al credinţei şi legii strămoşeşti. IPS Arhiepiscop Calinic a vorbit despre părintele Ioan Iovan, apoi IPS Arhiepiscop Irineu a evocat câteva aspecte din viaţa şi activitatea duhovnicului. Maica stareţă, stavrofora Cristina, a spus celor prezenţi câteva cuvinte despre arhimandritul Ioan Iovan, rememorând aspecte ale împreună-slujirii la Mănăstirea Recea.
În cuvântul său, IPS Irineu a spus: „Astăzi omagiem, după cuviinţă, pe marele duhovnic care, toată viaţa sa, a urmat cu stricteţe logica divină, fiind o pildă neistovită a fermităţii mărturisitoare. Acest «credincios slujitor al lui Hristos» (Col. 1, 7) rămâne în memoria noastră, înainte de toate, ca o desăvârşită icoană a datoriei împlinite: faţă de Dumnezeu, faţă de neam şi faţă de propria conştiinţă morală. Fie ca Domnul Înviat să-l fericească în Raiul luminos!“.
Mărturisitor şi duhovnic
Părintele Ioan Iovan s-a născut în 26 iunie 1922, în Husasău de Criş, judeţul Bihor, ca fiu al preotului ortodox Gavril Iovan şi al preotesei Maria Iovan. A fost călugărit în 1947, primind numele Ioan, iar în 1948 a fost hirotonit preot, la Mănăstirea Vladimireşti, de lângă Tecuci. După instalarea regimului comunist, în primăvara anului 1955, părintele Ioan a fost arestat şi purtat prin închisorile comuniste de la Galaţi, Văcăreşti, Jilava, Gherla şi Aiud. Întemniţat şi supus la cele mai grele orori, părintele Ioan a avut puterea de a lupta împotriva sistemului prin răbdare şi trăire duhovnicească, având grijă şi de sufletele celorlalţi deţinuţi, învăţându-i şi povăţuindu-i prin cuvânt şi faptă. Îşi mărturisea astfel trăirea sa din închisoare: „Mâncam foc şi mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniţei e tot o chilie călugărească. Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu“. A fost eliberat în 1964, dar a fost urmărit în continuare de securitate, hăituit în mod sistematic, denunţat şi oprit de la săvârşirea celor sfinte o lungă perioadă de timp. De ziua sa de naştere, 26 iunie 1979, reprimeşte libertatea de a liturghisi. În 1991, părintele Ioan ajunge în Transilvania împreună cu maica Cristina Chichernea, fiica sa duhovnicească, şi amândoi încep să zidească Mănăstirea Recea. La Mănăstirea Recea, harismaticul duhovnic a lucrat la întărirea credinţei miilor de pelerini şi de turişti care intrau pe poarta mănăstirii. Felul său de a fi şi de a vorbi inspira atât de mult, încât toţi cei care îl întâlneau rămâneau marcaţi de personalitatea sa. La împlinirea a şapte ani de când Domnul Hristos Cel înviat l-a chemat în Împărăţia Sa cea cerească, cei care l-au cunoscut îşi aduc cu drag aminte de chipul său mereu zâmbitor, de ochii care pătrundeau până în cele mai adânci cotloane ale sufletului şi de efervescenţa cu care oferea sfaturi duhovniceşti. A trecut în Împărăţia veşniciei în 2008, pe 17 mai, fiind înmormântat în incinta mănăstirii.