Comisar-şef condamnat la închisoare
Fostul adjunct al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Brăila, comisarul-şef Matei Grama, a fost condamnat la opt luni închisoare cu suspendare, pentru uz de armă, braconaj şi ultraj la poliţist. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Lenuţa Mocanu, a precizat că apelul făcut de Matei Grama la Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei de condamnare dată de Judecătoria Făurei a fost respins, aceasta fiind ultima cale de atac pentru comisarul-şef, ceea ce înseamnă că hotărârea de executare a pedepsei rămâne definitivă. Odată cu fostul adjunct al IJFP, Judecătoria Făurei l-a condamnat şi pe inginerul agronom Costel Gheorghe la patru luni de închisoare, cu suspendare condiţionată a pedepsei, tot pentru braconaj. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, comisarul-şef Matei Grama a făcut uz de armă şi a împuşcat mai mulţi iepuri în zona comunei Galbenu, în luna octombrie 2006, în timpul unei partide ilegale de vânătoare. Comisarul a fost prins în flagrant în satul Zamfireşti, după ce a fost urmărit de doi agenţi de la Poliţia Rurală. Matei Grama se afla împreună cu trei prieteni şi a refuzat să le prezinte poliţiştilor actele la control, motivând, după cum spun anchetatorii, că „nu e treaba lor să-l verifice“. În momentul în care agentul de la Poliţia Rurală a încercat să-şi anunţe telefonic superiorii, Matei Grama l-a ameninţat cu acte de violenţă, aluzie la arma pe care-o avea în maşină şi l-a îmbrâncit, rănindu-l uşor la mâna stângă.