COMUNICAT DE PRESĂ: Biserica nu este indiferentă faţă de viaţa politică a ţării

Data: 27 Noiembrie 2008

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a interzis, încă din anul 1990, implicarea clerului ortodox în politica partinică şi a făcut apel către reprezentanţii partidelor politice din România să nu permită recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.

Fidelă principiului neutralităţii din punct de vedere partinic, Biserica nu este indiferentă faţă de viaţa politică a ţării şi susţine idealurile libertăţii civice, dreptăţii sociale şi ale votului democratic liber exprimat cu scopul promovării demnităţii şi bunăstării poporului român. Ca atare, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii ortodocşi să participe la alegerile din 30 noiembrie 2008, spre a-şi desemna reprezentanţii în Parlamentul României.