Concert de colinde aflat la a IV-a ediţie, la Dorna Candrenilor
În ziua de 18 decembrie 2014 a avut loc, în localitatea Dorna Candrenilor din judeţul Suceava, cea de-a IV-a ediţie a concertului de colinde închinat Naşterii Mântuitorului, în memoria presbiterei Aurica şi a primarului Mihai Carp. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală „Dorna Candrenilor“ şi de Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitate.
Mai multe detalii ne-a oferit pr. drd. Doroftiese Gabriel Gheorghiţă, paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Dorna Candrenilor şi dirijor al Corului „Ecclesia“ şi al coralei preoţeşti din Bazinul Dornelor: „Cea de-a IV-a ediţie a concertului de colinde închinat Naşterii Mântuitorului a debutat în Biserica Dorna Candrenilor cu oficierea Tainei Sfântului Maslu de un sobor de preoţi, răspunsurile la strană fiind date de corul bizantin de maici de la Mănăstirea Piatra Fântânele. Totodată, a fost oficiată slujba Parastasului pentru presbitera Aurica şi primarul Mihai Carp, susţinători şi întemeietori ai vechii formaţii «Ecclesia». La concert s-au prezentat Corul ECCLESIA III de copii (elevi ai Şcolii Generale cu clasele I-VIII Dorna Candrenilor şi Poiana Negri), corul bizantin de maici de la Mănăstirea Piatra Fântânele, Corul ECCLESIA II de tineret, care au cântat colinde din repertoriul coral mixt tradiţional din compozitorii clasici preot Ioan Runcu, Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Nicu Moldoveanu etc., şi corala preoţească din zona Dornelor, care a interpretat un repertoriu de colinde armonic, pe patru voci bărbăteşti. Am fost ajutat în organizarea evenimentului în primul rând de colegii din corala preoţească din zona Dornelor, care au organizat Taina Sfântului Maslu, cu rugăciunile specifice, cât şi de femeile din Comitetul parohial al Bisericii Dorna Candrenilor“. (Tudorel Rusu)