Concert de colinde la Stockholm

Data: 22 Decembrie 2014

În Duminica dinaintea Praznicului Nașterii Domnului, 21 decembrie, în biserica românească din cartierul Bredäng din Stockholm, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu părinții Gheorghe Borca, Ioan Ruja, Florin Balan, Dan-Virgil Păcurar și diaconul Sorin Sîplăcan. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul coral „Theotokos”, dirijat de tânărul Silviu-Ioan Balan.

La slujbă au participat numeroși credincioși din capitala Suediei, iar mulți dintre ei s-au spovedit și s-au cuminecat cu Sfintele Taine.

În după-amiaza aceleiași zile, Grupul coral „Theotokos” a susținut îndătinatul concert de colinde „Betleemul a deschis Edenul”. Grupul de copii de la școala parohială, condus de prof. Gabriela Irimia, au prezentat câteva colinde, încălzind inimile întru marea bucurie a Nașterii lui Hristos.

Preasfințitul Episcop Macarie a rostit un cuvânt de binecuvântare, exprimându-și bucuria de a putea însoți în aceste zile ale Praznicului Nașterii Domnului grupurile de colindători în așezămintele sociale și spitalicești din Stockholm, dar și la casele celor aflați în singurătate. „Să îi cercetăm pe cei care, în însingurarea vieţii, simt că familia i-a uitat, arătându-le că marea familie a Bisericii noastre nu i-a alungat din centrul preocupărilor ei, aducându-le, prin colindul străbun, bucurie și pace în Duhul Sfânt” a mai spus Preasfințitul Macarie. (www.episcopiascandinavia.se)