Concert „Lăudați pe Domnul!” la o biserică din București
Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, din Capitală, a găzduit în seara zilei de marți, 22 octombrie, un concert de excepție. Înaintea iubitorilor de muzică bisericească adunați în lăcașul de închinare s-au aflat cele patru ansambluri corale din Mitropolia Munteniei și Dobrogei care au obținut premii la secțiunea interpretare a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”, ajuns la cea de-a 16-a ediție.
Evenimentul artistic a fost prezentat de diaconul Mihai-Iulian Grobnicu, inspector eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a afirmat în deschiderea concertului: „Îi felicităm pe toți cei care s-au înscris și au participat în secțiunea interpretare a festivalului-concurs, însă mai ales pe cei care au ocupat primele trei poziții și care, în această seară, ne încântă prin interpretările lor. Prin eforturile lor, putem considera că și noi, cei care-i audiem, marcăm corespunzător Anul omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.
Înainte de fiecare moment artistic, diaconul Mihai-Iulian Grobnicu a prezentat pe scurt cele patru formații muzicale care au obținut premii la cea mai recentă ediție a Festivalului-concurs „Lăudați pe Domnul!”, evidențiind totodată și realizările de seamă ale fiecărui grup.
I-au încântat pe cei prezenți:
- Corul „Meloritm” de la Palatul Național al Copiilor din București, dirijat de prof. dr. Elena Maria Nicolai, care a obținut premiul întâi la categoria cor de voci egale (copii);
- Corala Catedralei Arhiepiscopale din Târgoviște, dirijată de lect. dr. Mihail Daniel Vlădăreanu, care a obținut premiul al treilea la categoria cor mixt;
- Corul bărbătesc „Valachia Christiana” din Târgoviște, dirijat de lect. dr. Mihail Daniel Vlădăreanu, care a obținut premiul întâi la categoria cor de voci egale (femei/ bărbați);
- Corul Vlaho-Bizantin al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, dirijat de părintele prof. dr. Constantin Stoica, care a obținut premiul al doilea la categoria cor monodic (stil psaltic/alte stiluri regionale de tradiție bizantină).
Un scurt cuvânt a rostit arhidiaconul lect. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial, care a ilustrat câteva dintre motivele pentru care muzica ocupă un loc central în cultul Bisericii și în viața tuturor credincioșilor:
„Muzica este un limbaj universal. Prin muzică transmitem de obicei sentimente dintre cele mai diverse, de la bucurie și încântare la dor, tristețe și chiar durere. Fie că suntem iubitori de artă și cultură sau nu, muzica este un element viu în viața fiecăruia. Atunci când vorbim despre muzica bisericească, trebuie să avem în vedere niște dimensiuni mult mai profunde. Cântarea bisericească este cea care în primul rând întărește viața duhovnicească a credinciosului. Acesta este principalul rol al cântării bisericești. Biserica nu își poate exprima pe deplin rugăciunea decât prin cântare. Știm cu toții că, încă de la începuturile Bisericii, cântarea a fost o componentă esențială în cultul ei, pentru că ea exprimă mai bine simțămintele noastre. Rugăciunea cântată ne ajută să interiorizăm acest act”.