Ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale istorice, a fost un prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru mii de credincioși și pelerini sosiți atât din Capitală, cât și din alte zone ale țării, pe Colina Bucuriei. Evenimentele dedicate sărbătorii Cuviosului au culminat astăzi, 27 octombrie 2026, cu Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un impresionant sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, în prezența unui număr mare de închinători. La final, Preafericirea Sa a adresat un mesaj de mulțumire ierarhilor invitați, pelerinilor, precum și tuturor celor care s‑au implicat în organizarea sărbătorii hramului Catedralei Patriarhale.
Pr. Emanuel Tăvală, noul preşedinte al Consorţiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat
Pr. lect. univ. dr. Emanuel‑Pavel Tăvală a fost ales sâmbătă, 24 octombrie, preşedinte al Consorţiului European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat. Preotul Emanuel‑Pavel Tăvală este lector universitar la Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu şi consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului.
Alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale desfășurate în Copenhaga, Danemarca, iar preotul Emanuel‑Pavel Tăvală a obținut majoritatea voturilor membrilor organizației, informează Mitropolia Ardealului. În noua funcţie, preotul Emanuel‑Pavelă Tăvală are drept priorități modificarea statutului, pentru a permite primirea unor noi membri din statele reprezentate, și, eventual, din țări aflate în afara Uniunii Europene. Se au în vedere atât promovarea mai eficientă a activităților organizației în mediul online și în spațiul universitar european, cât și atragerea tinerilor cercetători, după cum a declarat noul preşedinte al instituţiei.
Stat şi Biserică
Consorțiul European pentru Cercetarea Relațiilor dintre Biserică și Stat a fost înființat oficial în 12 decembrie 1989, dar cooperarea dintre specialiștii din acest domeniu a început încă din anul 1978. Organizația reunește profesori universitari interesați de studierea relațiilor dintre state și cultele religioase din Europa, din perspectivă istorică, politică și, în special, juridică.
Instituția europeană desfășoară reuniuni anuale dedicate raporturilor dintre Biserică și Stat, în cadrul cărora membrii acesteia prezintă studii și rapoarte naționale. Concluziile acestor întâlniri pot contribui la fundamentarea unor viitoare reglementări legislative.
Activitatea sa editorială include publicarea revistei „Jurnalul european pentru cercetarea relației dintre Biserică și Stat” și a volumului „Statul și Biserica în Uniunea Europeană”, tradus în mai multe limbi. În colaborare cu instituții de cercetare din Strasbourg, a fost realizată și o bază de date bibliografică privind dreptul și religia în 27 de țări europene.
Doctor în teologie şi drept
Pr. Emanuel‑Pavel Tăvală este lector universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. A urmat studii universitare de Drept și Teologie la Sibiu, precum și studii doctorale în domeniul istoriei Bisericii Ortodoxe Române, sub coordonarea părintelui academician Mircea Păcurariu. În anul 2009, și‑a finalizat cercetarea doctorală dedicată diasporei românești din Europa Occidentală. Pregătirea sa academică include și studii doctorale de drept canonic și religios comparat la universitățile din Berna, Elveția și Trier, Germania, precum și un doctorat în drept la Universitatea din Sibiu. În prezent, este consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și paroh al Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” 1 din Sibiu.



.jpg)
