Concert pascal în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Data: 29 Aprilie 2014

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat duminică, 27 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Piteşti, concertul pascal „Hristos a înviat!“. La eveniment au participat Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, reprezentanţi ai instituţiilor administrative şi culturale ale judeţului Argeş şi numeroşi iubitori de muzică argeşeni. „Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Piteşti a fost arhiplină datorită prezenţei pe scenă a artistului Nicolae Furdui Iancu, a Cameratei «Argesis», condusă de maestrul Mădălin Sandu, şi a coralei Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, dirijată de pr. lect. dr. Gheorghe Neacşu. Timp de trei ore şi jumătate, publicul argeşean a avut posibilitatea să urmărească un program presărat cu cântări religioase pascale, piese instrumentale din repertoriul naţional şi internaţional, romanţe şi cântece patriotice. Proiectul a fost iniţiat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, fiind pus în practică prin implicarea directă a părintelui consilier Caliopie Cristian Ichim, responsabil de coordonarea sectoarelor Economic şi Construcţii din cadrul Centrului eparhial, pentru a oferi argeşenilor un frumos cadou la sfârşitul Săptămânii Luminate“, a precizat pr. Ciprian Necula, inspector mass-media eparhial. Concertul pascal este parte integrantă din seria proiectelor culturale, sociale şi sportive ,,Campionii Bucuriei“, derulate din anul 2013 şi până în prezent de Arhiepiscopia Bucureştilor. (I.B.)