Concerte la Sala Radio
Dirijorul bulgar Milen Nachev va evolua, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, în două concerte, programate să se desfăşoare, pe 22 şi 29 ianuarie, la Sala Radio.
Celebra mezzosoprană Ruxandra Donose revine la Bucureşti, pe 21 mai, pentru a susţine un concert la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Mezzosoprana este, de peste zece ani, una dintre cele mai interesante voci ale scenei lirice internaţionale. Programul concertului de vineri cuprinde integral lucrări de P. I. Ceaikovski: Uvertura festivă Anul 1812, op. 49, Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră, op. 23 (solist Daniel Goiţi - pian) şi Simfonia a IV-a în fa minor, op. 36. În prima parte a concertului de vineri, 29 ianuarie, melomanii vor putea asculta Suita din baletul „Frumoasa din pădurea adormită“ de P. I. Ceaikovski, iar partea a doua va cuprinde Te Deum, op. 22, de Hector Berlioz, cu participarea Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul Dan Mihai Goia, şi a Corului de Copii Radio, pregătit de dirijorul Voicu Popescu. Solistul serii va fi tenorul Marius Vlad Budoiu. În ultimele stagiuni, Milen Nachev a dirijat orchestrele Filarmonicii şi Teatrului Mariinski (Kirov) din St. Petersburg, Orchestra Simfonică Naţională din Bogota, Teatro Colon şi Orchestra Filarmonicii din Buenos Aires. În prezent este dirijor principal invitat al Orchestrei „Simfonietta“ din San Francisco, dirijor oaspete permanent al Orchestrei Simfonice Academice din St. Petersburg, director muzical şi prim dirijor al Orchestrei Simfonice din Saginaw Bay. Spectacolul al cărei solistă este Ruxandra Donose, de pe 21 mai, va prezenta publicului „Uvertura tragică“ - Johannes Brahms, „Moartea Cleopatrei“ de Hector Berlioz şi „Cvartet cu pian în la minor, op. 25“ - Johannes Brahms/Arnold Schönberg. Potrivit criticilor de specialitate, Ruxandra Donose are o voce lirică de o deosebită frumuseţe şi căldură. Mezzosoprana este, de peste zece ani, una dintre cele mai interesante voci ale scenei lirice internaţionale, însă abia în 2006 a păşit pe o scenă din România, participând la două reprezentaţii ale operei „Carmen“ de Bizet, susţinute cu ocazia Summitului Francofoniei. Născută în Bucureşti, Ruxandra Donose este absolventă a Academiei de Muzică din Bucureşti, cu studii de canto şi pian. A câştigat mai multe competiţii atât ca interpretă de canto, cât şi de pian. La puţin timp după absolvire, a început să cânte în străinătate, făcându-şi debutul la Opera de Stat din Viena în 1992. A ajuns, ulterior, la Covent Garden, Opera din Paris şi Teatro Real din Madrid. În Statele Unite ale Americii şi-a făcut debutul în 1996, la Opera din San Francisco. Ruxandra Donose a colaborat cu unii dintre cei mai buni dirijori din lume, precum Roberto Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Christoph von Dohnanyi, Vladimir Fedoseyev, Fabio Luisi, Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Donald Runnicles, Horst Stein, Jeffrey Tate şi Marcello Viotti.