Concertul „Bucuria Învierii“ la Ateneul Român
La Ateneul Român din Bucureşti va avea loc, luni, 19 mai, Concertul vocal-simfonic „Bucuria Învierii“, organizat de către Patriarhia Română şi Biserica „Sfântul Nicolae“-Dintr-o zi din Bucureşti, informează basilica.ro. În cadrul concertului vor cânta Orchestra Metropolitană Bucureşti şi Corul „Accoustic“, dirijate de maestrul Daniel Jinga şi de invitaţi speciali la acest eveniment. „Repertoriul va fi împărţit în trei categorii. Vom cânta şi anul acesta muzică ortodoxă orchestrată simfonic, cu cor şi orchestră simfonică, dar apelând la temele noastre pe care le iubim, temele noastre româneşti bizantine. Apoi vom avea altă parte în care vom face apel la muzica aparţinând culturii europene şi culturii universale, bineînţeles muzică sacră, pentru că vom avea alături de noi invitaţi şi solişti de operă care, printre altele, sunt enoriaşii bisericii noastre de peste 10 ani. Nu în ultimul rând, vom avea un capitol muzical dedicat Mariei Brâncoveanu, pentru că în acest an îi comemorăm pe Sfinţii Brâncoveni şi această muzică specială ne va transporta în valorile cultural-muzicale ale epocii respective“, a spus dirijorul Daniel Jinga pentru TRINITAS TV. Intrarea la concerul de la Ateneul Român se face pe baza invitaţiei, care se poate procura de la pangarul Bisericii „Sfântul Nicolae“-Dintr-o zi, din Bucureşti. (M.N.)