Concertul de colinde al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad a readus în peisajul cultural îndrăgitul concert de colinde sub titlul „Colind străbun”. Ajuns la cea de-a 30-a ediție, evenimentul a adunat în Catedrala Veche a Aradului mulțime de credincioși, în seara zilei de 19 decembrie 2021, de față fiind și cei doi ierarhi arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, conducerea universității arădene, oficialități locale, profesori și studenți.
Programul propus a cuprins interpretări de piese tradiționale din partea corului bărbătesc „Atanasie Lipovan”, sub bagheta dirijorală a pr. lect. dr. Tiberiu Ardelean, și a corului mixt „Sfântul Maxim Mărturisitorul”, condus de conf. dr. Mircea Buta, între cele două reprezentații muzicale fiind integrată și conferința ASCOR, filiala Arad, intitulată: „Ilarion V. Felea (1903- 1961) - preotul, teologul, mărturisitorul”, prezentată de pr. prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.
În preambulul manifestării, părintele decan a adresat un cuvânt de deschidere, arătând următoarele: „S-au împlinit 30 de ani de efort constant pentru ca teologia arădeană să-şi recâștige locul binemeritat. Această seară o putem considera o prolegomena a Bicentenarului teologiei arădene pe care îl vom serba în anul 2022 - 200 de ani de la înființarea învățământului teologic ortodox arădean, eveniment cu reverberații și contribuții excepționale la dezvoltarea teologiei şi culturii române”.
În încheierea serii muzicale, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulțumit conducerii universității și facultății, dirijorilor și coralelor pentru frumosul eveniment, amintind de faptul că muzica corală este înțeleasă ca o imitare a cântului îngerilor, arătând că „dacă aceia au însoțit Nașterea Domnului prin cântul lor, ce îndeamnă omenirea la pace și bună învoire, să nu pregetăm a împlini chemarea lor, astfel încât fiecare în parte și toți laolaltă să avem același cuget și simțire întru propășirea personală și comunitară românească, de aici și de pretutindeni”.