Concurs de reviste religioase

Data: 12 Iunie 2014

La Centrul eparhial din Timişoara s-a desfăşurat marţi, 10 iunie, concursul de reviste religioase, ajuns la cea de-a XII-a ediţie, la care s-au înscris zece publicaţii religioase. Concursul s-a adresat elevilor claselor I-VIII şi de liceu şi au fost acceptate în concurs reviste de tip: foi volante, ziar, reviste religioase, reviste şcolare cu secţiune religioasă. Gândită ca o ilustrare a activităţii desfăşurate la orele de religie, revista cu caracter religios realizată într-o şcoală contribuie la educaţia morală şi spirituală a cititorilor săi. Obiectivele concursului sunt dezvoltarea creativităţii în rândul elevilor, posibilitatea de afirmare a talentelor literare în cadrul şcolii şi al familiei, formarea de atitudini moral-religioase în rândul tinerilor etc. Organizarea concursului de reviste cu caracter religios pleacă de la convingerea că de-a lungul anilor predarea religiei în şcoală, ca disciplină în trunchiul comun al planului de învăţământ în aria curriculară „Om şi societate“, a avut un impact pozitiv asupra elevilor, a profesorilor şi chiar asupra întregii societăţi, componenta religioasă adăugându-se la pregătirea personalităţii tinerilor. (Diac. Marius Mircia)