Concurs de spiritualitate românească la Putna
În perioada 10-12 mai 2013, la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava s-a derulat Concursul naţional interdisciplinar de literatură română şi religie „Cultură şi Spiritualitate Românească“. Concursul, la care s-au înscris aproape 100 de elevi ai claselor V-VIII din toată ţara, a fost prezidat de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care în cuvântul de deschidere a subliniat implicarea Bisericii în viaţa culturală a ţării, menţionând că Mănăstirea Putna a fost leagănul culturii româneşti.
Concursul naţional interdisciplinar de literatură română şi religie „Cultură şi Spiritualitate Românească“ valorifică personalitatea culturală deschisă, flexibilă a elevului capabil de performanţă din învăţământul preuniversitar. „Obiectivul fundamental este centrat pe promovarea interdisciplinarităţii, prin identificarea arhetipului literaturii de inspiraţie sacră şi valorificând cunoştinţele elevilor despre valorile spirituale româneşti, cu scopul cultivării respectului faţă de acestea şi pentru conştientizarea specificului naţional şi a conexiunilor cu valorile universale. Concursul cu tema «Lumea între sacru şi profan» s-a desfăşurat pe două niveluri: nivelul claselor V-VI şi nivelul claselor VII-VIII. Evaluarea vizează atât scrierea despre textul literar/nonliterar, cât şi despre mesajul imaginii plastice, reflectând relaţia dintre conceptul de sacralitate şi reprezentarea iconografică, la nivelul componentei estetice şi de simbolizare. Considerăm că această manifestare interdisciplinară română-religie a sporit interesul elevilor pentru studiul celor două discipline. Astfel, elevii îşi vor aprofunda dragostea faţă de limbă, de neam şi de valorile culturale româneşti“, a spus pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector al Sectorului Învăţământ religios din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. (C. Ciofu)