Concursul „Crezul meu“, la Galaţi

Un articol de: Gelu Aron - 30 Aprilie 2010

Etapa eparhială a Concursului naţional de oratorie "Crezul meu" a avut loc în Eparhia Dunării de Jos, miercuri, 28 aprilie, în Sala de conferinţe "Episcop Melchisedec Ştefănescu" din cadrul Centrului eparhial. La concurs au luat parte câte trei elevi din fiecare protopopiat, primii clasaţi la etapa locală a acestui concurs.

Elevii şi-au prezentat eseurile în faţa unei comisii alcătuite din pr. Lucian Petroaia, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul, pr. Daniel Zlate, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Monica Trifan, profesor de Religie - gradul I, Galaţi, şi Asimina Negulescu, profesor de Religie - gradul I, Brăila. După analizarea lucrărilor şi a prestaţiei oratorice a tinerilor concurenţi, comisia a stabilit clasamentul final al acestei competiţii la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. A fost desemnat şi elevul care va participa la etapa finală, la nivelul Patriarhiei Române. Toţi participanţii au fost premiaţi, primind daruri constând în cărţi, CD-uri cu muzică bisericească şi icoane, precum şi Diploma specială emisă de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române.