Concursul „Dumitru Stăniloae“ în eparhii
La Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a avut loc etapa eparhială a Concursului naţional „Părintele Dumitru Stăniloae - 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice (1903-2013)“. Câştigătorii acestei etape vor participa la concursul pe Mitropolia Ardealului, alături de elevii şi studenţii din celelalte eparhii sufragane.
La această etapă organizată pe Arhiepiscopia Sibiului au participat elevi de la Seminarul Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae“ din Braşov, de la Liceul Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ din Făgăraş şi de la clasele cu profil vocaţional de la Liceul „Carol I“ din Sibiu. Alături de elevii teologi, la concursul de la Sibiu au participat şi studenţi ai facultăţii sibiene, instituţia de învăţământ unde marele teolog român a activat o perioadă. Subiectele au fost diferite pentru toate categoriile de participanţi, pentru elevii din diferitele clase de liceu şi pentru studenţii teologi.
Tematicile abordează viaţa şi opera marelui profesor de teologie ortodoxă, iar în urma evaluării, un elev şi un student vor participa la etapa pe Mitropolia Ardealului.
Sibiul găzduieşte etapa mitropolitană
Următoarea fază a concursului naţional dedicat părintelui profesor Dumitru Stăniloae va desemna participanţii la etapa naţională. Dintre teologii din eparhiile Mitropoliei Ardealului, vor fi desemnaţi câştigătorii pe secţiuni care vor fi înscrişi la ultima fază a concursului, organizată de Patriarhia Română în luna mai. „După corectarea şi selectarea câştigătorilor etapei noastre eparhiale, reprezentanţii noştri vor participa la etapa mitropolitană care se va desfăşura tot la Sibiu, în perioada imediat următoare, cu participarea şi a celorlalţi câştigători din cadrul facultăţilor de teologie, al seminariilor sau al liceelor vocaţional-teologice din episcopiile Mitropoliei Ardealului“, ne-a spus consilierul cultural de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Savu Popa. Premierea locurilor I, II şi III de la cele două secţiuni naţionale va avea loc pe 21 mai, la Catedrala patriarhală, iar premiile constând în bani şi cărţi vor fi înmânate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Participanţii de la Sibiu au primit diplome prin care li se atestă prezenţa la concurs, iar cei doi câştigători vor fi premiaţi în zilele următoare de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, într-un cadru festiv. Toţi participanţii au primit la finalul examinării cărţi, pliante şi iconiţe din partea IPS Mitropolit Laurenţiu.
Concursul în eparhiile transilvane
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia s-a desfăşurat săptămâna trecută etapa eparhială a Concursului naţional „Părintele Dumitru Stăniloae“. În urma concursului au fost desemnaţi doi câştigători: Nicolae Aloman şi Valentin Vasilie, care vor reprezenta facultatea albaiuliană la nivel de studii de licenţă, cât şi la nivel de studii masterale pe componenta de studii sistematice, în următoarea fază a concursului dedicat părintelui Dumitru Stăniloae.
La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului“ din municipiul Zalău, duminică, 27 ianuarie, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a evocat personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae şi a premiat câştigătorii etapei eparhiale a Concursului naţional „Părintele Dumitru Stăniloae“. Câştigătorii au fost elevi de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae“, Emanuel Rus (premiul I), Beniamin Chit (premiul II) şi Daniel Teglaş (premiul III). Emanuel Rus va reprezenta Episcopia Sălajului la următoarea etapă a concursului, organizată la nivel de mitropolie.