Concursul judeţean „Bucuria Învierii Domnului în suflet de copil“
Arhiepiscopia Timişoarei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi cu Consiliul Judeţean Timiş, a organizat în perioada 5-9 mai Concursul judeţean „Bucuria Învierii Domnului în suflet de copil“, ediţia I. Acesta a întrunit peste 300 de participanţi de la mai multe parohii şi şcoli din cuprinsul eparhiei. „Acest concurs s-a născut prin iniţiativa cercului metodic de la Sânnicolau Mare, coordonat de prof. Dana Ruscu, şi s-a adresat copiilor din grupele de cateheză din clasa a III-a, aflaţi sub îndrumarea preoţilor, a profesorilor de religie sau a învăţătorilor. La această ediţie s-au înscris 357 de copii din 73 de parohii din Arhiepiscopia Timişoarei“, a precizat pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul. Premierea elevilor va avea loc în săptămâna 12-16 mai. Scopul concursului a fost promovarea valorilor cultural-creştine specifice Sfintelor Paşti în rândul elevilor şi cunoaşterea valorilor tradiţionale, precum şi afirmarea propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale. De asemenea, s-a urmărit dezvoltarea creativităţii în rândul elevilor prin promovarea valorilor creştine şi identificarea elevilor cu aptitudini speciale. (George Giurgiu)