Concursul judeţean „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“, faza zonală

Data: 04 Decembrie 2014

Marţi, 2 decembrie, la Liceul Tehnologic „Sfântul Nicolae“ din Deta, s-a desfăşurat faza zonală a Concursului catehetic „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“, propus de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Arhiepiscopia Timişoarei. La această etapă zonală s-au înscris 25 de elevi din parohiile: Banloc, Ciacova, Clopodia, Deta, Ghilad, Liebling, Moraviţa şi Stamora Germană. Însoţiţi de profesorii de religie şi de preoţi, copiii au participat la secţiunile întrecerii în cunoştinţe religioase: recitarea unei poezii, interpretarea unei pricesne, alcătuirea unui eseu tematic şi realizarea unui desen religios. Tema aceasă pentru această ediţie a fost Sfânta Împărtăşanie. Întâlnirea a fost prezidată de pr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, care a rostit cuvântul de bun venit, motivând importanţa participării copiilor la concursurile iniţiate de Biserică şi şcoală. La eveniment a fost prezent şi pr. Ciprian Boşca, responsabilul cu activităţile catehetice la nivel de protopopiat. Concursul a fost structurat pe două secţiuni, care au vizat copiii de clasele II-IV şi V-VIII. Câştigători la Secţiunea poezie: Teodora Bota, clasa a II-a, Parohia Ciacova; Secţiunea priceasnă: Cristian Petraşcu, Parohia Ciacova; Secţiunea desen: Denisa Gârda, clasa a IV-a, Parohia Deta, şi Adonis Silaghi, clasa a VIII-a, Parohia Liebling. La Secţiunea eseu a fost declarată câştigătoare lucrarea întocmită de Oana Herişescu, Parohia Deta, clasa a VIII-a. Juriul concursului a fost compus din: pr. Ioan Sălvan de la Parohia Folia, prof. Doru Popa de la Liceul Teoretic Gătaia şi pr. Valentin Bugariu de la Parohia Birda. Toţi participanţii au fost încurajaţi prin premii şi menţiuni, cu scopul de a întări coeziunea între credincioşii cei mai mici ai Bisericii. Premiile, constând în cărţi, icoane şi diplome, sunt asigurate prin cofinanţare de la Consiliul Judeţean Timiş şi de la Arhiepiscopia Timişoarei.