Concursul „Răsună toaca-n cer“ în Parohia Rotunda

Data: 12 August 2014

Copiii şi tinerii din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi ale Arhiepiscopiei Iaşilor au participat duminică, 10 august 2014, la Concursul „Răsună toaca-n cer“.

Organizată pentru al patrulea an consecutiv, competiţia a adunat laolaltă iubitorii bătutului toacei în tinda bisericii din Parohia Rotunda - Liteni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava. Evenimentul s-a derulat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe un podium special amenajat. Au participat 45 de copii şi tineri care au fost împărţiţi pe trei secţiuni: clasele I-IV, clasele V-VIII şi clasele IX-XII. Din juriu au făcut parte muzicologul Cristescu Constanţa de la Centrul cultural „Bucovina“ din Suceava, stavrofora Marina Ţurcanu, stareţa Mănăstirii Probota din judeţul Suceava, şi pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. În timpul programului au evoluat pe scenă Grupul de copii „Flori de tei“ din Gulia - Dolhasca, îndrumat de preoteasa Maria Tătaru, şi Grupul de copii „Îngeraşii“ din Rotunda - Liteni, coordonat de prof. Elena Şuhan. De asemenea, Simona Matache din Liteni a interpretat „Balada Brâncovenilor“. Concursul a început cu rugăciunea „Tatăl nostru“ şi s-a încheiat cu o agapă pentru toţi copiii participanţi. „Toţi copiii au primit dulciuri şi o diplomă de participare, iar premianţilor li s-au acordat premii constând în medalii, bani, cruciuliţe de argint şi iconiţe. Am fost susţinuţi în această activitate de Primăria Liteni şi de Mănăstirea Probota“, a amintit pr. paroh Mihai Ursuleasa. Începutul concursului de toacă de la Rotunda a avut loc acum patru ani, din joaca unor copii pe care părintele paroh i-a văzut bătând într-o scândură. „Văzând că le place şi că fac ceva frumos, i-am urcat în clopotniţă. De acolo a început concursul. Prima ediţie a fost doar cu micii enoriaşi din satul nostru, iar după aceea am invitat şi concurenţi din alte localităţi. Anul acesta, spre exemplu, am avut invitaţi din Dumbrăveni, Rotunda, Siliştea Nouă, Vorona, Valea Bourei, Hârlău, Adâncata, Gulia, Cleşeşti, Poiana, Budeni şi Liteni. Pe an ce trece, numărul concurenţilor creşte întrucât i-am atras spre această activitate, ei fiind şi în vacanţa mare. Se dovedeşte o dragoste deosebită a copiilor pentru Sfânta Biserică şi o pregătire mai intensă a lor, pentru a evolua cât mai bine în concursurile viitoare“, a adăugat pr. paroh Mihai Ursuleasa.