Concursuri pe teme religioase
Elevii din judeţul Mureş vor participa la o serie de concursuri de creaţie pe teme religioase, inclusiv referitoare la Martiriul Sfinţilor Brâncoveni, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, citat de Agerpres. În februarie-aprilie, sub genericul „2014 - anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) în Patriarhia Română“, elevii vor participa la concursuri de eseuri, poezie sau compuneri pe temele „Roadele duhovniceşti ale spovedaniei: mijloc de vindecare de păcat, de înnoire sufletească şi de integrare în comuniunea Bisericii“ şi „Roadele duhovniceşti ale Împărtăşaniei: Primirea iubirii jertfelnice şi iertătoare a lui Iisus Hristos şi izvor de sfinţenie în societatea contemporană“.
În mai-iunie şi septembrie-octombrie, creaţiile vor viza importanţa martiriului Sfinţilor Brâncoveni pentru credinţa ortodoxă şi neamul românesc, elevii putând să participe la concursuri de pictură având ca temă martiriul Brâncovenilor şi la un concurs de eseuri, poezii sau compuneri pe tema „Sfinţii Brâncoveni în conştiinţa, cultura şi spiritualitatea românească“. Vor avea loc mase rotunde sau ateliere de discuţii în cadrul cărora se va sublinia importanţa unui comportament moral-religios în zilele noastre, avându-i ca exemplu pe Sfinţii Brâncoveni, expoziţii de carte religioasă, picturi şi fotografii, precum şi pelerinaje la ctitoriile Sfântului Constantin Brâncoveanu.