Concursuri pentru copii la Serbarea de la Putna

Un articol de: Ioana Revnic - 19 Septembrie 2021

În perioada 14-17 ­august, a avut loc, la Putna, întâlnirea echipei Spune-mi o poveste pentru suflet (SOPS) cu o parte dintre câștigătorii concursului „Putna 1871: Serbarea tuturor românilor” și cu familiile lor. Aceștia au participat atât la activitățile din cadrul proiectului, cât și la „Serbările de la Putna”, organizate de mănăstire. La cea de-a 12-a ediție a concursurilor SOPS, ­organizată în ­lunile ­aprilie-mai, au concurat aproximativ 100 de copii din ­România și din ­Republica Moldova. Învingătorii au fost premiați în 16 ­august, la Casa de ­cultură „Ștefan cel Mare” din Putna.

Activitățile din cadrul proiectului s-au des­fășurat la Școala Gimnazială Mitropolit „Iacob Putneanul”, prin amabilitatea directorului Ciprian Crețan. La rândul său, inimosul părinte Bogdan Negrea a convins enoriașii din Putna să găzduiască invitații noștri veniți de departe, în special din Republica Moldova. Bucuria de a fi împreună a fost mai importantă decât orice altceva.

Ajutor, ocrotire și dragoste

În lucrarea cu care a câștigat locul I la concursul „Putna 1871: Serbarea tuturor românilor”, Teodor Vasiliu (10 ani) l-a dese­nat pe starețul de altădată al Putnei, Arcadie Ciupercovici, ­care-i adună sub mantia sa pe inițiatorii Serbării din 1871 și pe cei 3.000 de participanți.

Acum, părintele stareț Melchisedec Velnic a făcut același lucru cu noi, cei din echipa SOPS, și cu toți cei care au ajuns la ­Putna. Întâlnirea cu premianții SOPS a fost mai întâi un gând pe care nu am îndrăznit să îl mărturisesc, chiar dacă îmi doream mult să se transforme în realitate. Părintele Melchisedec a sprijinit realizarea lui, chiar și atunci când nu ne-am mai oprit din a-i cere foarte mult. Deși aveau de făcut lucruri ­extrem de importante, părintele stareț și părinții mănăstirii ne-au fost alături, ne-au îngăduit și ne-au ocrotit.

Proiectul are ca scop formarea caracterului prin intermediul poveștilor. Din 2018 până în prezent au fost susținute mai mult de 200 de ateliere de citit pentru copii, inclusiv online. Din mai 2020 se organizează şi concursurile SOPS. Acestea se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani și au două secțiuni: Arte plastice și Literatură. La concursurile SOPS au participat peste 1.300 de copii din România și de peste hotare.

Gânduri ale celor prezenți la Putna 

Dina Frunză (Republica Moldova): „Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte experiența noastră, acelea ar fi: mândrie, fiori, durere, dragoste, credință!”

Mariana Petica Bratu (Republica Moldova): „A fost cu adevărat o întâlnire de neuitat. Fiica mea Ana-Maria și eu ne-am întors cu amintiri frumoase, cu energie pozitivă și cunoștințe noi! Mulțumim din suflet părintelui stareț al Mănăstirii Putna pentru că a făcut posibile această pre­zență, primirea caldă și zilele petrecute frumos! Am avut parte de emoții care nu pot fi redate.”

Raisa Lozinschi (Republica Moldova): „Eu împreună cu fiul meu, Daniel, am avut deosebita onoare să facem parte din grupul câștigătorilor concursului. Am găsit aici, la Putna, un veritabil suflu românesc. Am găsit atâta căldură și dăruire cum rar am mai întâlnit. Din Basarabia am venit cu o mulțime de griji, dar aici toate s-au spulberat. Cum am pășit în Putna, am simțit puterea dumnezeiască ghidându-ne. Moment unic în viață a fost blagoslovirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, inedit a fost discursul domnului profesor Ioan-Aurel Pop, preșe­dintele Academiei ­Române. Pentru mine timpul s-a oprit în loc... Am călcat pe pământ românesc. Am întâlnit oameni absolut speciali, care oferă atâta simplitate, căldură și deschidere, încât am senzația că e poveste tot ce se întâmplă la Putna.”

Raluca Gyorbiro  (Bucu­rești): „Am fost aici alături de fiul meu, Gabriel Gyorbiro, elev în clasa a VIII-a la Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu din Bucu­rești. Mă așteptam ca atunci când pun piciorul pe acest pământ sfânt să fiu copleșită de o emoție puternică, dar am avut sentimentul de acasă. Și Gabriel a fost foarte încântat de locuri și de oameni. Fiecare zi petrecută la Putna a fost trăită parcă în afara timpului: de la slujbele Privegherii și Sfintele Liturghii arhierești la care am participat alături de mii de oameni care purtau cu mândrie costume naționale și steaguri la momentul în care s-a sfințit Candela aniversară, depusă pe mormântul Sfântului Ștefan cel Mare de către studenți.“

Poezii scrise special pentru întâlnirea de la Putna

Ana Zegrea are 5 ani, este din București și e premiantă la concursul SOPS. Pentru ­întâlnirea noastră de la Putna, bunica ei, Maria, a scris una dintre poeziile recitate la festivitate, pe care Ana a recitat-o cu mare emoţie în glas:

„Azi la Putna-i sărbătoare,
Am venit cu mic, cu mare,
Să-mpletim mândră cunună
Cu toţi oaspeţii împreună.
S-o aşezăm la mormânt,
La viteazul nostru Sfânt,
Să rostim o rugăciune
Pentru faptele lui bune.
Să ne amintim aici,
De acei studenţi voinici
De la Primul Congres, de la Prima Serbare
Şi de gândul lor frumos şi mare.
Dragi români, să nu uitaţi
De acei studenţi minunaţi
Ce s-au gândit la ţara lor,
La unirea tuturor.
Eu nicicând nu voi uita,
De Putna şi de ţara mea,
Mă voi ruga la Domnul Sfânt,
Să fim uniţi pe pământ,
Să fim floare lângă floare
Şi să ne încălzească un soare.”
 

Gânduri ale copiilor

Alexandra Andreea Bragă, în vârstă de 13 ani, din comuna Vasilați, județul Călărași, a obţinut marele premiu la concurs. Redăm un pasaj din gândurile scrise de ea: „Iată-ne din nou aici, în loc sfânt, ales cu o săgeată trimisă dintr-un loc anume, Dealul Crucii, de un om anume, Ștefan-Vodă cel Bun, cum l-au numit cronicarii vremii, Voievodul Ștefan cel Mare, așa cum l-am învățat la școală. Putna 1871: Serbarea tuturor românilor... Și uite așa, pornesc în mintea mea pe drumuri istorice. Tot mergând, sosesc la Putna, în anul 1466, unde numeroși oameni pun cărămidă cu cărămidă, înălțând ziduri... A luat naștere prima ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare, Mănăstirea Putna. Multe vor avea de îndurat aceste ziduri de-a lungul vremii. Ridicată cu credință, păstrată cu laudă adusă lui Dumnezeu, din 1504, mănăstirea îl adăpostește pe Ștefan Voievod, ­care a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni. Plec. Și merg, merg, merg prin timp. Este lung drumul. Mai fac un popas. Tot la Putna. De data aceasta sunt în 1871. Zarvă mare. Nici nu știu unde să mă așez. Nu de alta, dar nu vreau să încurc. Eu, un simplu pelerin prin istorie, văd cum în fața mea stau de vorbă Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Nicolae Teclu, Ciprian Porumbescu, Mihail Kogălniceanu, A.D. Xenopol, Arcadie Ciupercovici... comemorau 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii ­Putna. Mă marchează profund un dar: o urnă de argint. Urna conține pământ adus din toate provinciile românești de către participanți. Și iată-mă azi, în 2021, după 150 de ani de la «Serbarea de la ­Putna». Atunci, oamenii au dat mare însemnătate acestei serbări. Au arătat atât recunoștință față de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, cât și mândria că sunt români.”

Giulia Ghebîrsină (14 ani) a scris următoarele despre experienţa ei de la serbări: „Dacă un participant al Serbărilor de acum 150 de ani ar fi alături de noi, românii de azi, cred că ne-ar transmite următorul mesaj: «Dragii noștri nepoți, mă bucur că acum sunteți uniți teritorial, dar nu văd unirea sufletului vostru românesc într-un singur popor. Unde a dispărut dorul acestei uniuni, așa cum a fost atunci când am participat la Serbarea Românilor de Pretutindeni de la Mănăstirea Putna? Dragii mei, gândiți-vă la ce bucurie am simțit acum 150 de ani, când am fost împreună, deși țara noastră nu era așa cum o știți voi azi. De aceea, să păstrăm în inimile noastre acest eveniment important și să vorbim despre el, pentru ca să nu fie uitat. Să mergem an de an la Mănăstirea Putna și să ne rugăm Creatorului nostru, ca El să ne ajute să rămânem uniți, pe vecie».”