Conferinţă dedicată mitropolitului Bartolomeu, la Dej
Locuitorii municipiului Dej pot participa duminică, 16 februarie, la o conferinţă comemorativă dedicată vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, la Centrul Cultural din Dej, cu începere de la ora 17:00. Personalitatea primului mitropolit de la Clujul va fi evocată de conf. univ. dr. Radu Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din municipiu. „Am început de anul trecut să organizăm această conferinţă în memoria vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu deoarece Înaltpreasfinţia Sa obişnuia ca în fiecare an, în data de 2 februarie să vină la Dej, la Combinatul de Celuloză şi Hârtie, unde, cu binecuvântarea sa, se construise un paraclis“, a spus vicepreşedintele ligii, Emilian Tămaş. Invitatul, conf. univ. dr. Radu Preda, „va face o evocare a personalităţii mitropolitului, el fiind unul din ucenicii ierarhului, încă de pe vremea când IPS Bartolomeu era arhimandrit, la Mănăstirea Văratec“, a mai spus Emilian Tămaş. (Alexandra Andereş)