Conferință despre educația și devenirea personală a tinerilor la Arad
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în sala festivă a Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” din Arad s-a desfășurat miercuri, 11 mai 2016, o manifestare dedicată Anului omagial al educației tineretului ortodox în Patriarhia Română. Cadrul tematic al dialogului cu cei prezenți a fost legat, cu precădere, de educația și devenirea personală a tinerilor în contextul multireligios al societății europene. Invitata specială a manifestării a fost maica Magdalena de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex (Anglia), care admiră şi respectă mult părinţii, iar prin activitatea și cărţile sale încearcă să-i îndrume în perseverentul drum de a creşte copiii creştineşte. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul doamnei Eugenia Groșan, directorul Colegiului, și de implicarea domnilor Paul Krizner și Răzvan Surcel, profesori de religie, precum și a altor cadre didactice.
Maica Magdalena a menționat faptul că „deprinderea vieţii creştine va deveni o normalitate într-o familie în care o persoană este iubită pentru sine însăși, chiar dacă este sau nu este inteligentă, bună, evlavioasă, ordonată, îi place mâncarea nesănătoasă sau nu... Dacă toată lumea în familie este tratată cu respect, ei îşi vor face loc unul altuia în mod natural: vor ierta, vor ajuta, vor colabora, vor împărţi, vor asculta cu răbdare, vor face sacrificii și alte virtuți care nu se învață în pustie, ci în comunitate. Părinții trebuie să vorbească (și să facă orice altceva: gătit, curăţenie, citirea poveștilor, mustrarea...) cu dragoste. Ei îşi pot păstra autoritatea prin corectitudine și consecvență. Trebuie să asculte și să nu replice întotdeauna; pot spune pur și simplu «Înțeleg de ce te simți așa». Părinții trebuie să fie un intermediar între copil și Dumnezeu, mai degrabă decât să-L gândească pe Dumnezeu ca un intermediar care va convinge copilul să urmeze planurile părinților”.
În această săptămână vor avea loc alte trei manifestări extracurriculare în liceele și colegiile arădene închinate Anului omagial al educației tineretului ortodox în Patriarhia Ortodoxă Română.