Conferinţă despre Eminescu la parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Tomeşti
În după-amiaza zilei de duminică, 19 ianuarie 2014, la parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, a avut loc o conferinţă dedicată poetului naţional Mihai Eminescu. Invitatul întâlnirii a fost protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a prezentat viaţa, opera şi activitatea poetului.
„Referitor la formarea poetului, părintele protosinghel a arătat că aceasta a avut loc îndeosebi la şcoala germană, unde Eminescu a studiat filosofia, fizica, dreptul, anatomia, iar studiile în străinătate l-au influenţat pe poet până la sfârşitul vieţii, de aici derivând caracterul universal al operei eminesciene. De asemenea, invitatul a subliniat faptul că Eminescu a apărut în literatura română ca un meteorit. În opera poetică eminesciană apar teme ca sentimentul naţional, natura şi iubirea, dar partea cea mai importantă a operei sale rămâne activitatea jurnalistică, care a fost dominată de dorinţa de a prezenta oamenilor realitatea şi adevărul din societatea românească din acea vreme. Multe din articolele sale militează pentru unirea Regatului cu Transilvania şi Basarabia. Conferinţa a fost pigmentată cu recitarea câtorva poezii: «Învierea», «Rugăciune», «Doina», «Dintre sute de catarge» şi cu vizionarea a două filme legate de viaţa lui Mihai Eminescu“, a declarat pr. Gabriel Enachi, slujitor la parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Tomeşti. (T.R.)