Conferință despre rolul bărbatului în creșterea copiilor
Centrele de sprijin al femeilor aflate în criză de sarcină - „Roua” organizează, în perioada 19-20 martie 2024, la Hotel Europa Royale din București, conferința „Rolul bărbatului în cuplu și în creșterea copiilor”, eveniment ajuns la a IX-a ediție. Programul fiecărei zile de conferință cuprinde prezentări ale unor specialiști și experți, panel de discuție și dezbateri pe tema rolului bărbatului în cuplu și creșterea copiilor, conform informațiilor de pe pagina de Facebook Centrele „Roua”. Centrele „Roua” oferă consiliere și servicii sociale femeilor însărcinate și mamelor aflate în situații dificile prin construirea unei rețele de centre de sprijin. Participarea este gratuită și se face doar pe bază de înscriere prealabilă online.