Conferinţă internaţională la Cernăuţi şi Suceava

Data: 02 Octombrie 2010

În perioada 4-6 octombrie, la Cernăuţi, la Universitatea Naţională "Iurii Fedkovici", şi la Suceava, la Universitatea "Ştefan cel Mare", se desfăşoară Conferinţa internaţională "Culturi şi Religii în Bucovina Istorică: retrospectivă şi perspective ale dezvoltării". Majoritatea participanţilor provin de la instituţii din Cernăuţi, Suceava şi Sibiu.

La conferinţă vor participa personalităţi din domeniul academic, politic şi religios, care, prin referatele şi comunicările prezentate, vor facilita o percepţie reciprocă a istoriei diferitelor culturi, religii şi etnii. Va fi luată în discuţie şi relevanţa "toleranţei bucovinene" tradiţionale, interreligioase şi interculturale, pentru comunicarea transfrontalieră. În final, se va încerca o apreciere a rolului regiunii istorice şi culturale a Bucovinei într-o Europă unită şi importanţa ei pentru convieţuirea culturilor răsăritene şi apusene. Lucrările prezentate în cadrul conferinţei vor fi reunite într-un volum, publicat în limbile ucraineană, română şi engleză, conform comunicatului de presă transmis de organizatori. Conferinţa este organizată de Fundaţia Reconciliation în South East Europe din Sibiu, în parteneriat cu Centrul de Cercetări Bucovinene al Universităţii Naţionale "Iurii Fedkovici" din Cernăuţi, cu Institutul Bucovina al Academiei Române din Rădăuţi, Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava şi Centrul Regional Cernăuţi de Reciclare şi Perfecţionare a Calificării Funcţionarilor Organelor de Stat, bucurându-se de sprijin financiar din partea Fundaţiei "Friedrich Ebert" din Bucureşti şi a Bisericii Evanghelice Braunschweig. Dezbateri şi mese rotunde Luni, 4 octombrie, la Cernăuţi, participă la conferinţe şi dezbateri Dieter Brandes - Directorul Fundaţiei "Reconciliation in SE Europe", prof. univ. dr. Oleksandr Dobrzhanskyy, decanul Facultăţii de Istorie, Politologie şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Naţională "Iurii Fedkovici" din Cernăuţi, rectorul Universităţii Naţionale "Iurii Fedcovici" din Cernăuţi, prof. univ. dr. Stepan Melnychuk, şeful Admin. Regionale de Stat Cernăuţi Mykhaylo Papiev, preşedintele Cons. Regional Cernăuţi, Ivan Şylepnytskyy, primarul oraşului Cernăuţi, Mykola Fedoruk, consulul general al României la Cernăuţi, Tatiana Popa, IPS Mitropolit Onufrie din Cernăuţi, Episcop dr. Christoph Klein din Sibiu, Rabin Noah Kofmansky din Cernăuţi. Mai multe referate vor fi prezentate de cercetători din Cernăuţi şi Suceava. Marţi, 5 octombrie, vor continua prezentările de referate, precum şi dezbateri pe temele "Istoria Bucovinei până la 1918. Receptarea religioasă", "Perioada românească în istoria comunităţilor religioase a Bucovinei (1920-1944)", "Relevanţa "toleranţei habsburgice" pentru situaţia social-politică actuală". În aceeaşi zi, la Suceava au loc prezentări şi dezbateri, la Universitate, cu participarea prof. dr. Ştefan Purici, decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie a Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava, pr. prof. dr. Vasile Grajdian, Fundaţia "Reconciliation in SE Europe" cu sediul la Sibiu, rectorul Universităţii "Ştefan cel Mare", prof. dr. ing. Adrian Graur, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, prefectul Sorin Arcadie Popescu, primarul Sucevei Ion Lungu, Igo Koffler din partea Comunităţii Evreieşti Rădăuţi, prof. dr. Sorin Golda de la Comunitatea Evreiască Suceava, Episcop dr. Christoph Klein din Sibiu, Stefanie Moser de la Fundaţia "âFriedrich Ebert". Lucrările conferinţei vor continua miercuri, 6 octombrie, la Suceava. (Oana Rusu)