Conferinţă naţională pentru specialiştii în arta bisericească la Palatul Patriarhiei

Data: 04 Mai 2014

Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române organizează în perioada 5 - 8 mai, la Palatul Patriarhiei, conferinţa naţională „Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească“.

A doua ediţie are tematica „Arta brâncovenească, izvor de inspiraţie“. „În primele două zile, participanţii, care provin din cadrul specialiştilor în arta bisericească din întreaga ţară, vor asista la variate comunicări ale lectorilor, care fac parte dintre specialiştii în arta bisericească, autorizaţi de Patriarhia Română, dintre istoricii de artă, dar şi personal care a desfăşurat activitate pe patrimoniul brâncovenesc. Din acest an, conferinţa naţională vine cu o noutate, şi anume, în ultimele două zile, participanţii se vor documenta pe teren prin intermediul excursiilor tematice la ctitorii brâncoveneşti şi al vizitelor la muzee“, a precizat Diana Barbu, secretar tehnic al Comisiei de pictură bisericească şi inspector eparhial. (I.B.)