Conferinţă pastoral-misionară cu preoţii prahoveni
Astăzi, a avut loc în Ploieşti conferinţa pastoral-misionară de toamnă cu toţi preoţii din cadrul celor patru protopopiate prahovene. Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a prezidat conferinţa preoţească care s-a desfăşurat în Sala Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti. Tema conferinţei a fost Taina Sfintei Cununii şi a Sfântului Botez.
Conferinţa preoţească cu preoţii din judeţul Prahova a fost precedată, ieri-dimineaţă, de slujba Sfintei Liturghii săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din oraşul Ploieşti, înconjurat de un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele Ştefan Muşat, protoierul de Ploieşti, părintele Costică Dumitru, protoiereul de Câmpina, părintele Valentin Cazan, protoiereul de Urlaţi şi părintele Florin Boţârcă, protoiereul de Văleni de Munte. Preasfinţia Sa a săvârşit şi slujba Te Deum-ului pentru buna şi rodnica desfăşurare a lucrărilor conferinţei. În Sala Filarmonicii prahovene "Paul Constantinescu", recent restaurată, toţi preoţii din cadrul celor patru protopopiate din Prahova, s-au întâlnit pentru a audia referatele care au abordat diferite probleme teologice şi pastorale. De asemenea a existat şi o sesiune de discuţii libere, preoţii având posibilitatea să pună întrebări vorbitorilor sau prezidiului conferinţei. În deschiderea lucrărilor conferinţei, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preoţii prahoveni au avut de pregătit referate tematice despre taina Sfântului Botez şi taina Sfintei Cununii, iar pentru această conferinţă au fost selectate trei prezentări. Părintele Grigore-Alexandru Meşteroaie, de la Parohia "Bordenii Mici" din cadrul Protopopiatului Câmpina, a prezentat referatul "Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Cununie la orele de religie şi în programele catehetice". Despre Taina Sfintei Cununii a prezentat părintele Valentin Adrian Mihai de la Parohia Prăjani-Slănic, din cadrul Protopopiatului Văleni de Munte. Părintele Răzvan-George Topală de la Parohia Teşila I, din Protoieria Câmpina, a prezentat un referat despre problema familiilor mixte din punct de vedere interconfesional şi interreligios, cu aplicare asupra botezului copiilor din familiile mixte. "Pentru cei patru sute de preoţi din judeţul Prahova a fost o întâlnire duhovnicească, dar şi una de împlinire profesională, pentru că referatele ce sunt expuse nu fac altceva decât să completeze pentru toţi probleme teologice generale, dar şi aspecte particulare, care, dacă nu sunt ortodoxe, trebuie îndepărtate. Noi trebuie să uniformizăm cultul în ceea ce priveşte Taina Sfintei Cununii şi a Sfântului Botez", ne-a spus părintele Ştefan Muşat, protoiereul de Ploieşti, gazda conferinţei preoţeşti.