Conferință preoțească
În Arhiepiscopia Craiovei continuă seria conferinţelor preoţeşti de primăvară, având ca temă „2008 - Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii“. Astfel, ieri, 22 mai, Mănăstirea Tismana, din judeţul Gorj, a găzduit a treia conferinţă din această serie, la care au participat preoţii din Protoieria Târgu Jiu II. Lucrările conferinţei, precedate de Sfânta Liturghie, au fost prezidate de IPS Mitropolit Teofan. Cu acest prilej, au fost discutate şi probleme curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative din parohiile de pe cuprinsul protoieriei amintite.