Conferință preoțească la Făgăraș, judeţul Braşov
Seria conferințelor preoțești de primăvară din Arhiepiscopia Sibiului a continuat marți, 16 mai, la sediul Protopopiatului Făgăraș, unde au participat preoții din parohiile arondate acestui protopopiat și slujitorii sfintelor altare din Protopopiatul Rupea din județul Braşov.
Lucrările conferinței preoțești de la Făgăraș au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, iar tema discuțiilor a fost pastorația persoanelor vârstnice. Ierarhul i‑a îndemnat pe preoți să se implice tot mai mult în pastorația și îngrijirea vârstnicilor, informează Mitropolia Ardealului.
„Gândindu‑ne la părinții noștri și la rudele noastre, ne dăm seama că suntem responsabili față de aceste persoane pentru că, prin rânduiala lui Dumnezeu, lor le datorăm viața. Dacă îi prețuim pe cei în vârstă, înseamnă că ne prețuim pe noi și vom avea și noi cel puțin pretenția, dar cred că și șansa de a fi, la timpul potrivit, prețuiți, apreciați. Dragostea sau prețuirea față de cei în vârstă este o datorie față de sufletul nostru în fața lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.
A urmat comunicarea intitulată „Forme ale pastoraţiei și/sau cinstiri persoanelor vârstnice în Sfânta Scriptură”, susținută de pr. prof. dr. Vasile Mihoc.
„În Sfânta Scriptură, în Vechiul și Noul Testament, Dumnezeul Cel adevărat este numit Dumnezeul părinților. Părinții lasă moștenire copiilor nu numai avere sau o anumită înțelegere a lumii, ci lasă credința «Dumnezeului părinților noștri», expresie curentă în Scriptură. Cinstirea părinților, a înaintașilor se bazează pe această înțelegere că «ești pe calea cea bună când ai credință în Dumnezeul părinților, nu altă credință». Noi trăim într‑o epocă în care generațiile tinere își creează fiecare zei proprii și de câteva sute de ani în lumea civilizată asistăm la crearea de falși dumnezei”, a spus pr. prof. dr. Vasile Mihoc.
Pr. Marius Corlean de la Parohia Făgăraș III‑Brâncoveanu a susținut referatul „Realități și provocări actuale privind pastorația persoanelor vârstnice”, iar pr. Vasile Gasparovici de la Parohia Fântâna, Protopopiatul Rupea, a susținut tema „Parohia, familia și persoanele vârstnice”.
La final, s‑a subliniat nevoia tot mai mare ca Biserica să ajute comunitățile cu o populație tot mai îmbătrânită.