Conferinţa preoţilor din Episcopia Devei şi Hunedoarei
La conferinţa de primăvară a preoţilor din Episcopia Devei şi Hunedoarei, care a avut loc ieri, au participat slujitori ai sfintelor altare din cele cinci protopopiate ale eparhiei. În mijlocul acestora s-au aflat Preasfinţitul Episcop Gurie şi arhid. prof. dr. Ioan Ică jr. de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu. Invitatul a vorbit celor prezenţi despre importanţa scrierilor Sfinţilor Părinţi, „a celor care ne-au renăscut duhovniceşte prin predania transmisă până în zilele noastre, continuând a spune că cel mai important şi minunat este faptul că noi, ortodocşii, nu doar citim din operele acestora, ci avem şi privilegiul de a ne ruga cu cuvintele lor, aceasta reprezentând un dar extraordinar, dar şi o răspundere pe măsură“. Având în vedere faptul că anul 2014 este Anul Omagial al Sfintei Euharistii şi a Sfintei Spovedanii, arhid. prof. dr. Ică jr. a explicat importanţa Sfintei Euharistii în viaţa Bisericii şi a Sfintelor Taine. Conferinţa a continuat cu întrebări din partea celor prezenţi la care invitatul a oferit răspunsuri. La final, PS Episcop Gurie a mulţumit arhid. prof. dr. Ioan Ică jr. pentru prezenţa sa mijlocul preoţilor hunedoreni. (Pr. Sergiu Nicolae Succurro)