Conferinţe la Muzeul Astra
În perioada 29 ianuarie - 1 martie, Complexul Naţional Muzeal (CNM) ASTRA găzduieşte expoziţia „Radu Florescu - viaţa şi opera“. La zece ani de la dispariţia celui care a îndrumat şi a condus cu competenţă reţeaua muzeală, a arheologului identificat cu cetatea Capidava, ca şi a profesorului îndrăgit de numeroşii săi studenţi şi doctoranzi, CNM ASTRA a organizat o expoziţie dedicată lui Radu Florescu, deschisă de curator dr. Geanina Ionescu. Pe durata expoziţiei temporare „Radu Florescu - viaţa şi opera“, la sediul muzeului din Piaţa Mică, prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu Departamentul de Conservare - Restaurare, are loc o serie conferinţe susţinute de Karl Zeno Pinter, Adrian Sabin Luca, Sultana Avram, Florin Stănescu, Geanina Ionescu, Corneliu Bucur, Lucia Marinescu, Mircea Tomuş. Vor fi lansate volume şi catalogul expoziţiei dedicate istoricului. Astfel, azi, 5 februarie, de la ora 11:00, sunt programate conferinţele susţinute de prof. dr. Karl ZenoPinter („Sibiul şi Capidava“)şi de prof. dr. Adrian Sabin Luca („Universitatea sibiană şi Radu Florescu“).