Conferinţe preoţeşti de toamnă în protopopiatele Gherla şi Dej
Preoţii din Protopopiatul Gherla au participat joi, 9 octombrie, la conferinţa de toamnă, cu tema „Martiriul Sfinţilor Brâncoveni“. Întrunirea s-a desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. După ce s-a oficiat o slujbă de Te Deum, IPS Părinte Mitropolit Andrei le-a vorbit clericilor despre modelul de credinţă, de jertfire şi de iubire statornică faţă de Dumnezeu, de neam şi faţă de familie, a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Ierarhul a explicat că tema aleasă se datorează împlinirii anul acesta a 300 de ani de la martiriul Voievodului Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi şi a sfetnicului Ianache, prilej cu care Patriarhia Română a numit anul 2014: Anul omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
În aceeaşi zi s-au reunit în conferinţă preoţească de toamnă şi clericii din cadrul Protopopiatului Dej. Şedinţa a avut loc la sediul protopopiatului, iar de la Centrul Eparhial a participat părintele Iustin Tira, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Conferinţele preoţeşti de toamnă se desfăşoară în această lună în toate cele nouă protopopiate ale Arhiepiscopiei.
Astfel, dacă la conferinţele pastoral-misionare semestriale din primăvara acestui an a fost tratată tema „2014 - Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei împărtăşanii) în Patriarhia Română“, la conferinţele pastoral-misionare semestriale din această toamnă este tratată tema „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.(Alexandra Andereş)