Conferinţe preoţeşti în Arhiepiscopia Timişoarei
În această săptămână, în Arhiepiscopia Timişoarei au debutat conferinţele preoţeşti din acest an cu tema „2014 - Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) în Patriarhia Română“. Astfel, s-au desfăşurat conferinţe preoţeşti în cadrul protopopiatelor Timişoara I, Timişoara II, Lugoj şi Deta.
Prima conferinţă a avut loc luni, 2 iunie, şi a adunat clericii din protopopiatele Timişoara I şi Timişoara II. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a protopopiatului şi a fost precedat de slujba de Te Deum oficiată în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ a Parohiei Timişoara-Iosefin. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, la eveniment a fost prezent Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a prezidat lucrările conferinţei, acesta fiind însoţit de pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tinerii. În continuare a urmat prezentarea referatului cu tema „Sfintele Taine ale Mărturisirii şi Împărtăşaniei în viaţa Bisericii“, care a surprins aspecte teoretice, dar şi practice (privind aplicarea acestora în viaţa clericilor şi a credincioşilor). În partea a doua a întâlnirii au fost prezentate modele ce vizează activitatea pastoral-misionară şi administrativă a clericilor din protopopiatele eparhiei, precum şi probleme concrete din viaţa parohiilor. „Această primă conferinţă preoţească din acest an se desfăşoară într-un cadru generic de maximă intensitate duhovnicească, pentru că noi trăim în prezent Anul omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii. Totodată, anul omagial în a doua lui conotaţie majoră are în centru martiriul Sfinţilor Brâncoveni, sfinţi mucenici şi mărturisitori ai credinţei, ai legii noastre strămoşeşti. Aşadar cele două teme ale anului omagial se circumscriu nu numai în viaţa noastră parohială, ci în însăşi istoria Bisericii universale şi în istoria noastră naţională“, a precizat pr. Ioan Bude, protopop Timişoara I. A doua conferinţă preoţească a reunit marţi, 3 iunie, slujitorii sfintelor altare din cuprinsul Protopopiatului Lugoj. Delegatul Centrului eparhial a fost pr. Marius Sfercoci, inspector eparhial. Miercuri, 4 iunie, în prezenţa pr. Zaharia Pereş, consilier eparhial, s-a desfăşurat conferinţa preoţească din Protopopiatul Deta. Conferinţele vor continua în zilele următoare şi în celelalte protopopiate, după cum urmează: Protopopiatul Sânnicolau Mare, 5 iunie, şi Protopopiatul Făget, 6 iunie. Pe temeiul celor hotărâte de Sfântul Sinod, la primele conferinţe preoţeşti din acest an se tratează tema „2014 - Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) în Patriarhia Română“. Cu acest prilej, câte un preot din fiecare protopopiat va prezenta în cadrul întâlnirilor un referat pe acest subiect, pentru ca apoi cei prezenţi să aducă diferite clarificări sau completări în cadrul discuţiilor pe marginea lucrării susţinute. (Diac. Marius Mircia, Valentin Birău)