Consfătuiri în cadrul Centrului pastoral-misionar Moldova-Nouă

Un articol de: Remus Căta - 20 Octombrie 2011

Cu binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, marţi, 18 octombrie, la orele dimineţii, a avut loc întâlnirea preoţilor Centrului pastoral-misionar din Clisura Dunării. Astfel, la convocarea făcută de părintele Remus Căta, coordonatorul centrului, preoţii parohiilor arondate au răspuns afirmativ. După prezentarea scopului şedinţei, au urmat consfătuirile şi dezbaterile privind perioada şi felul desfăşurării serilor duhovniceşti în perioada imediat următoare Postului Crăciunului din acest an. Fiecare preot a putut să aducă amendamente şi şi-a exprimat punctul de vedere referitor la modul organizării acestor catehizări, în final stabilindu-se programul desfăşurării serilor duhovniceşti în fiecare parohie, precum şi câteva propuneri privitoare la activităţile cu tineretul din parohii. În a doua parte a şedinţei, s-au discutat diverse probleme administrative şi pastorale din parohii, urmând ca părintele Remus Căta, în calitate de coordonator, să întocmească programul şi să-l înainteze Protoieriei Oraviţa spre aprobare. "Dornici de viaţă duhovnicească, credincioşii participă în număr mare la aceste seri de catehizare, unde sunt invitaţi părinţi duhovnici, părinţi consilieri şi părinţi protopopi, pentru a împărtăşi credincioşilor cuvânt de învăţătură", spunea anul trecut părintele secretar al Episcopiei Caransebeşului, protos. Casian Ruşeţ. De asemenea, la rugămintea şi îndemnul pr. protopop Ion Văran al Oraviţei, începând încă de anul trecut vor fi invitaţi şi profesorii de religie, prin aceasta îmbogăţindu-se relaţia de colaborare cu aceştia în cadrul parohiilor. Anul acesta se speră la o prezenţă cât mai mare a personalităţilor Bisericii din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului şi nu numai.