Consilier patriarhal de la Cancelaria Sfântului Sinod, hirotonit întru preot

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 29 Mai 2022

La Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 29 mai 2022, de Preasfințitul Părinte Varlaam Plo­ieș­tea­nul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe arhid. prof. dr. George Gri­go­riță, consilier patri­ar­hal la Cancelaria Sfân­­tului Sinod, pe seama Bisericii „Înăl­ța­rea Domnului”-Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, din Capitală.

În cuvântul de învăță­tură rostit după citirea pasajului evanghelic rânduit, de la Ioan 9, 1-38, Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a evi­den­țiat credința orbului din naș­tere, explicând apoi că scăldătoarea Siloamului este și o prefigurare a Tainei Sfântului Botez: „Acest om, care pentru ascultare, răbdare și smerenie avea aprinsă în el lumina interioară a Duhului Sfânt, crește du­hovnicește. Dacă la început Îl consideră pe Iisus doar un simplu om, mai târziu Îl descoperă în fața fariseilor invidioși ca fiind iubitor de Dumnezeu și care împlinește voia Lui, iar în cele din urmă re­cu­noaște că este Fiul lui Dumnezeu și I se închină. De aceea, Biserica a fost considerată de către Sfin­ții Părinți «noul Siloam», prefigurând deodată a­ceas­tă scăldătoare și Taina Botezului, prin care ochii noștri duhovnicești sunt spălați de solzii păcatului strămoșesc și ai păcatelor personale să­vâr­­șite până la Botez”.

La final, Episcopul-vicar patriarhal l-a felicitat pe părintele prof. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, cu ocazia hirotoniei întru preot. „Îi dorim preo­ție rodnică și binecuvântată de Dumnezeu. Pentru un teolog, cea mai înaltă și nobilă slujire este aceea de preot la Sfân­tul Altar. Îi urăm ca Dumnezeu să-i dăruiască râvna pe care a arătat-o în administrație și în învățământ, pasiunea pe care a arătat-o în toată lucrarea desfășurată până a­cum, spre binele credin­cio­șilor care i-au fost în­cre­dințați, de la Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, unde s-au terminat de curând lucrările de restaurare și consolidare”, a spus Preasfinția Sa.