Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, în şedinţă de lucru
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, marţi, 31 iulie, Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei s-a întrunit, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al eparhiei.
În cadrul şedinţei lunare de lucru a Consiliului eparhial, desfăşurată la Reşedinţa mitropolitană din Timişoara, au fost dezbătute o serie de probleme curente ale secţiilor administrativ-bisericească, culturală, economică, asistenţă socială, patrimoniu şi juridică. De pe ordinea de zi a lucrărilor Consiliului eparhial amintim comunicarea unor hotărâri ale Sfântului Sinod, aduse în şedinţa din 5 iulie, apoi la Secţia administrativ-bisericească, completarea Parohiei vacante Tomnatic, Protopopiatul Sânnicolau Mare, şi a postului vacant de preot la Parohia Cărpiniş, Protopopiatul Timişoara I. În cadrul aceleiaşi secţii, au mai fost discutate o serie de probleme privind mişcarea personalului neclerical. La Secţia culturală au fost prezentate rezultatele examenelor de licenţă şi admitere din cadrul Facultăţii de Teologie şi hotărârea Sfântului Sinod nr. 5944/ 2012, privind eliberarea documentelor din arhiva eparhială. În acelaşi timp, au fost trecute în revistă evenimentele şi manifestările culturale organizate în cursul lunii iulie în Arhiepiscopia Timişoarei. Dintre acestea amintim Festivalul coral "Pe Tine, Doamne, Te lăudăm", organizat de Parohia "Învierea Domnului" din Lugoj, lansarea lucrărilor "Biserici şi temple", a lui Matei Barbu, şi "Iosefinul ortodox. Contribuţii monografice", a pr. Ionel Popescu, dar şi prezentarea noului format al revistei eparhiale "Învierea", coordonată de pr. Marius Florescu. În cadrul Departamentului economic au avut loc discuţii referitoare la reamenajarea sălii festive de la Centrul eparhial, reabilitarea sistemului de ventilaţie şi a celui de încălzire, dar şi alte lucrări de reparaţie necesare la Catedrala mitropolitană. Totodată, s-au făcut propuneri pentru eficientizarea tipografiei arhidiecezane. În continuarea şedinţei au fost aprobate unele contracte de închiriere înaintate de oficiile parohiale din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. La Secţia de asistenţă socială, amintim principalele subiecte de pe ordinea de zi: evaluarea Şcolii "Sfântul Antim Ivireanul", aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei, de către comisia ARACIP şi delegarea unui reprezentant al Arhiepiscopiei Timişoarei în Consiliul de administrare al acestei şcoli. Consiliul eparhial este organism executiv al Adunării eparhiale şi are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga eparhie.