Consiliul eparhial și Adunarea eparhială ale Episcopiei Oradiei

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 28 Ianuarie 2021

La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea au avut loc în 23 ianuarie ședințele ordinare ale celor două organisme eparhiale, respectiv Consiliul eparhial și Adunarea eparhială ale Episcopiei Oradiei.

Lucrările de evaluare și analiză ale Consiliului eparhial, prezidate de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, având ca obiect analizarea activităţilor pastoral-misionare, administrativ-bisericeşti, economice şi patrimoniale, cultural-educaţionale, social-filantropice și canonico-juridice desfăşurate în eparhie în anul 2020, au fost precedate de Sfânta Liturghie săvârşită de pr. prof. Radu Valer Rus, vicar eparhial.

În cadrul întâlnirii, pe lângă prezentarea și analizarea rapoartelor sectoarelor de activitate ale Centrului eparhial pe anul 2020, ce au fost aprobate în unanimitate de membrii Consiliu­lui eparhial, s-a făcut și o expunere a proiectelor și manifestărilor ce urmează a se organiza la nivel eparhial în anul 2021, fiind discutate și aprobate și alte subiecte.

A urmat ședința ordinară de lucru a Adunării eparhiale a Episcopiei Oradiei, la care au participat, alături de membrii statutari, în calitate de invitaţi, și preoţii protopopi de la cele patru protopopiate din eparhie.

Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a subliniat importanţa administrativă a întâlnirii organismului deliberativ eparhial, punând în evidenţă dificultățile întâmpinate în decursul anului 2020, un an atipic, și prezentând principalele aspecte legate de activitatea sectoarelor administrative ale Centrului eparhial în anul 2020.

Ierarhul a amintit vizita canonică efectuată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Episcopia Oradiei (18-21 septembrie 2020), cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la restatornicirea Episcopiei Oradiei, prin Decretul Regal semnat de regele Ferdinand I Întregitorul, la 30 august 1920, la care s-au adăugat împlinirea a 325 de ani de la menționarea Episcopiei Oradiei și a ierarhului ei de atunci, Efrem, în „Diploma” împăratului austriac Leopold I din anul 1695, și cei 340 de ani de la prima atestare documentară oficială a Episcopiei Oradiei, în anul 1680. Vizita patriarhală a fost încununată de săvâr­șirea slujbei de târnosire a celor două locașuri de cult emblematice ale episcopiei, Catedrală Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” și biserica închinată Adormirii Maicii Domnului, Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina de la Mănăstirea Izbuc.

Ierarhul a evidențiat şi faptul că în anul 2021 se împlinesc 100 de ani de la hirotonia întru arhiereu a vicarului Roman Ciorogariu și întronizarea sa.

Membrii Adunării eparhiale au fost împărţiţi, apoi, pe comisiile de specialitate, în cadrul cărora s-a făcut prezentarea rapoartelor referitoare la activitatea din anul 2020, precum şi a proiectelor ce se doresc a fi realizate în acest an, pentru fiecare sector în parte. În plenul şedinţei au fost expuse rapoartele generale anuale, ce au fost aprobate în unanimitate.