Consiliul Europei va analiza plângerile din partea Mitropoliei Basarabiei

Data: 11 Martie 2008

Petiţia Mitropoliei Basarabiei referitoare la dificultăţile pe care le întâmpină în a obţine înregistrarea episcopiilor reactivate şi recunoaşterea lor, precum şi cele legate de continuarea de către autorităţile de la Chişinău a unei campanii negative împotriva acestei Mitropolii, subordonată canonic Patriarhiei Române, a fost sesizată de Consiliul Europei. În cadrul unei recente reuniuni consacrate drepturilor omului, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o decizie prin care cere autorităţilor Republicii Moldova să respecte hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) din 13 decembrie 2001 cu privire la înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, şi „invită insistent“ conducerea de la Chişinău să rezolve rapid problemele rămase în suspensie şi să pună la dispoziţie detalii despre posibilităţile de recurs ale petiţionarilor privind diversele lor plângeri.

În cadrul viitoarei reuniuni a Comitetului său de Miniştri, din 3-5 iunie a.c., consacrată drepturilor omului, Consiliul Europei va relua examinarea acestui dosar legat de problemele Mitropoliei Basarabiei. Vă amintim că la începutul acestui an, IPS Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, a trimis o scrisoare Secretariatului General al Consiliului Europei, Comitetului de Miniştri al COE şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), prin care solicita acestor instituţii să ia atitudine în legătură cu abuzurile din partea autorităţilor de la Chişinău asupra Mitropoliei Basarabiei.