Consolidări la clădirile cu bulină roșie
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că se lucrează la consolidarea a 42 de imobile cu risc seismic, iar la alte 60 de clădiri lucrările urmează să înceapă în curând.
„Un domeniu prioritar pentru noi este cel al consolidărilor clădirilor cu risc seismic. (…) În acest moment, lucrăm deja pentru punerea în siguranţă şi consolidare în 42 de imobile şi încă în 60 vom intra în perioada următoare, deoarece documentaţiile tehnice sunt aproape finalizate. Vom putea spune că se lucrează deja la 100 astfel de imobile”, a declarat edilul Capitalei.