Constituirea noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 09 Iunie 2026

Sâmbătă, 6 iunie 2026, a avut loc ședința de constituire a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

Lucrările au debutat prin săvârșirea slujbei de Te Deum, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Bunul Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopiei Craiovei și pentru buna desfășurare a activităților bisericești.

În continuare, au fost desemnați secretarii de ședință și verificate mandatele noilor membri aleși. După întrunirea cvorumului legal, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a declarat Adunarea eparhială legal constituită și a rostit cuvântul de deschidere, subliniind importanța responsabilității, a comuniunii și a colaborării în lucrarea administrativă, pastorală și misionară a Bisericii.

„După învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, noi trebuie să lucrăm neîncetat în ogorul Bisericii, cu timp și fără timp, pentru împlinirea voii lui Dumnezeu în această lume, care este creația Sa, lucrarea Preasfintei Treimi și spațiul în care se desfășoară opera de mântuire a neamului omenesc. În Casa lui Dumnezeu, fiecare dintre noi este chemat să împlinească voia Sa, să păzească poruncile dumnezeiești și să nu se abată de la calea adevărului. (…) Biserica se organizează și lucrează prin episcopi, preoți, diaconi și credincioși, în cadrul organismelor sale de conducere și consultare, precum Consiliile eparhiale, Adunările eparhiale, Adunarea Națională Bisericească și celelalte organisme şi instituții care contribuie la buna desfășurare a activității bisericești. Aceste organisme acoperă toate domeniile importante ale vieții eclesiale și sociale: activitatea pastorală, culturală, educațională, social‑filantropică, economică și administrativă. Vă felicităm pentru alegerea dumneavoastră și vă dorim activitate rodnică în Biserica lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu și spre folosul sufletesc al credincioșilor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

De asemenea, au fost validate structurile de conducere și comisiile de specialitate ale Adunării eparhiale care își vor desfășura activitatea în următorul mandat. Au fost constituite comisiile administrativ‑bisericească, culturală și educațională, economică și bugetară, de patrimoniu și construcții, social‑filantropică, silvică și agricolă, precum și comisia organizatorică, juridică și de validare.