Constituirea noii Adunări eparhiale a Episcopiei Covasnei și Harghitei
La Centrul eparhial din Miercurea Ciuc, s-a desfășurat joi, 16 iunie, ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Episcopiei Covasnei și Harghitei pentru perioada 2022-2026. Au participat Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, consilierii eparhiali, preoţii protopopi și membrii aleși ai acestui for bisericesc, clerici și mireni. Ierarhul a prezentat importanța existenței și lucrării acestui for deliberativ în viața eparhiei.
Au fost verificate și validate mandatele membrilor clerici și mireni aleși, iar în continuare, cu consimţământul Adunării eparhiale, ierarhul a desemnat trei secretari, un preot şi doi mireni, după care s-a făcut apelul nominal, astfel fiind declarată constituită Adunarea eparhială pentru mandatul 2022-2026.
Cei 10 clerici și 20 de mireni au fost repartizați pe comisiile permanente. Membrii Adunării eparhiale au aprobat și componența Consiliului eparhial și au fost desemnați delegații, un cleric și doi mireni, ca reprezentanți ai Episcopiei Covasnei și Harghitei în Adunarea Națională Bisericească. Au fost aleși membrii Consistoriului eparhial şi membrii Consistoriului eparhial monahal desemnați de ierarh.